O icoană, ce ar fi aparținut domnitorului Vlad ȚEPEȘ, scoasă la licitație în Barcelona. Piesa s-ar putea vinde cu 600.000 de euro

Publicat: 27/06/2024, 21:52
Actualizat: 27/06/2024, 21:53

O icoană care i-ar fi aparținut lui Vlad Țepeș a fost scoasă la vânzare de cea mai mare casă de licitație din Barcelona. Valoroasa lucrare de artă, creată în secolul al XV-lea, ar putea fi achiziționată chiar și cu 600.000 euro.

O icoană, expertizată de specialiști ca aparținând domnitorului Vlad Țepeș, este scoasă la vânzare de cea mai importantă casă de licitații din Barcelona.

Prețiosul obiect este o icoană pe lemn cu margini din aur, în care sunt reprezentați mai mai mulți sfinți  iar în partea de jos, se află Sfinții Constantin și Elena. Unul dintre elementele ce i-a determinat pe experți să identifice această icoană ca aparținând lui Vlad Țepeș, este stema Țării Românești, așa cum era pe vremea domnitorului, adică vulturul cu aripile deschise și cu o cruce mare în cioc.

Potrivit unei analize, stema este identică cu o pictură de pe una dintre mănăstirile ctitorite de domnitor. De asemenea, este identică cu o pictură din una dintre primele cărți de pe teritorii țării noastre, tipărită în vremea lui Vlad Țepeș. Este și o expertiză mai nouă, din 2022, a Universității de Arte din Viena, care autentifică acest obiect, cel puțin în ceea ce privește perioada istorică. Este și o autentificare din partea Ministerului Culturii din Spania, care dă și drept de vânzare și de export pe teritoriul Spaniei.

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum se calculează media finală la Bac în 2024. Ce se întâmplă cu candidații care...
A reapărut în România după ce a fost dată dispărută mai bine de 50 de...
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de...
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
GALERIE FOTO Doi soți britanici și-au vândut casa și au cumpărat un sat întreg în...
Scandal de proporții! Și-a desfigurat iubita lui “E diavol și bolnav psihic!” + “I-am făcut...
IREAL: cum arată Dana Roba la un an de când a fost desfigurată cu ciocanul....
Val de scumpiri de la 1 iulie. Cu cât va creşte factura la gaze la...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Cristian Molnar, tânărul luat de viitura din Italia. Familia...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nemții au lansat „GARSONIERA” Dacia Duster. Pentru minimaliști – VIDEO
O nouă alianţă în Parlamentul European? Viktor Orban anunţă formarea unui bloc de extrema dreaptă...
EFECTUL MIRACULOS pe care îl are CAFEAUA pentru oamenii SEDENTARI!
Doliu național! Marea actriță a României e acum în ceruri: Toți cei mari au fost...
Documente obligatorii. Fără ele nu poți ieși din țară cu mașina
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula...
Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge...
A murit Ileana Stana Ionescu: "Cu adâncă durere anunţăm stingerea din viaţă celei care a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
O placă bizantină rară sculptată în os, descoperită într-un oraș din Rusia
×